"Dactilogiroza: Cunoștințe esențiale și gestionare eficientă a bolii la pești"

Dactilogiroza este o parazitoză branhială cunoscută în Europa încă de la începutul secolului XX, in prezent devenind o parazitoză cosmopolită, cu o arie geografică largă.

Sunt sensibile la boală toate speciile de pești de cultură, în principal puietul acestora, din heleştee, iazuri, cum sunt crapul, ciprinidele asiatice, tenul, păstrăvul curcubeu, ca și anghila, somnul american, din sistemele recirculante.

Etiologie

Agenții provocatori ai dactilogirozei sunt numeroase specii de Dactylogyrus, cu specificitate pentru gazdele lor.

Înmulţirea, numărul de ouă eliberate şi durata de eclozare sunt influențate de temperatura mediului ambiant. Astfel, dezvoltarea embrionară poate dura o zi la 24-26°C, 4 săptămâni la 8°C sau, poate înceta la 5°C (ouăle depuse toamna târziu, rămân nedezvoltate până primăvara). Larvele (oncomiracidiile), înoată liber 6-24 h, timp după care, dacă nu întâlnesc o gazdă, mor. Adulții rezistă în apă, în absența gazdei, 4-9 zile.

Faţă de condițiile mediale, speciile de viermi monogeni aparținând genului Dactylogyrus sunt foarte rezistente. În raport cu temperatura, unele specii sunt termofile (Dactylogyrus vastator), altele criofile (Dactylogyrus extensus).

Speciile de Dactylogyrus care parazitează frecvent atât ciprinidele de cultură, cât şi pe cele din mediul natural sunt:

Dactylogyrus vastator, specifică puietului de crap, caras, hibrizii acestora, afectând grav în special exemplarele sub 7 cm, la temperaturi ale apei de 22-24°C;
Dactylogyrus extensus, specifică crapului de peste un an, cu parazitare intensă la temperaturi mai coborâte (13-15°C);

In general, speciile de Dactylogyrus sunt periculoase numai in cazul unor infestări masive ale branhiilor peştilor, situații ce au loc în crescătoriile cu densități mari de populare. Aceleaşi specii de paraziți care, în crescătorii declanşează îmbolnăviri, în apele naturale, datorită unei parazitări de intensitate redusă, nu provoacă peştilor stări patologice.

Patogenie

Sursele de paraziți în dactilogiroză sunt peştii infestați cu specii de Dactylogyrus, cei purtători (sălbatici sau de cultură), precum şi apa, echipamentele, lucrătorii care vehiculează ouăle, larvele sau chiar adulții viermilor.

Infestarea gazdelor se efectuează cu larvele eclozate din ouăle depuse pe branhiile peştilor parazitați sau ajunse în apă, sol.

Larvele ajung în cavitatea branhială odată cu apa, sau pe corpul gazdei, de unde migrează şi se fixează pe lumelele branhiale, continuându-şi evoluția. Larvele sunt sensibile la lumina solară şi la temperaturile scăzute ale apei.

La o temperatură optimă a apei, durata ciclului vital este de 10-12 zile Acțiunea patogenică a speciilor de Dactylogyrus este mecanică, toxică, spolatoare, provocând în zonele branhiale unde se fixează, inflamații, hemoragii, necroze.

Manifestări clinice

Peştii intens parazitați prezintă semne de hipoxie, sunt agitați, se aglomerează la suprafața apei, Ia instalațiile de alimentare şi evidențiază disfuncție respiratorie, treptat, ei devin hipodinamici, nu se mai hrănesc, slăbesc.

In cavitatea branhială se acumulează mucus, branhiile capătă o colorație marmorată, se albesc, prezintă inflamații, puncte hemoragice, necrotice: prin hiperplazie epitelială, se îngroaşă. Cantitatea de oxigen fixată de sânge la nivelul branhiilor devine insuficientă, peştii dând semne de anoxie.

Moartea survine prin asfixie, peştele rămânând cu operculele depărtate.

Leziuni

Ca urmare a acțiunii mecanice și chimice a paraziților, epiteliul branhial este lezat, îşi pierde structura normală. La locurile de fixare a paraziților, au loc procese inflamatorii, tumefierea epiteliului branhial şi transformarea acestuia, prin hiperplazie, din simplu stratificat în multistratificat. Branhiile se îngroaşă, circulația sângelui şi schimbul de gaze sunt îngreunate,

Circulația sanguină anevoioasă nu mai permite hrănirea țesutului branhial, fapt ce conduce la moartea acestuia şi apariția unor zone întinse de necroză la nivelul lamelelor branhiale. Tesutul necrozat se desprinde și în locul lui ia naştere tesut conjunctiv, dispus sub forma unor filamente ce atârnă de foițele branhiale. Lezarea țesutului branhial se reflectă în disfuncția respiratorie a peştelui bolnav.

Evolutie, mortalitate

Dactilogiroza este foarte gravă pentru puiet, în special cel de crap, la care, la dimensiunile mici ale acestuia (sub 7 cm), paraziții se pot fixa pe intreaga lungime a lamelelor branhiale In aceste situații și în condiții de densitati mari, mortalitățile pot fi de peste 50%. S-a constatat, de exemplu, că la puietul de crap de 4-5 cm, o infestare cu 30 paraziti este mortala. In condiți de poliparazitări, pierderile la puiet pot atinge cote mai mari.

Pe măsură ce puietul va creste, prin activarea mecanismelor naturale de apărare se instalează imunitatea de varsta.

În dactilogiroza specifică pestilor de peste 1 an, intensitatea bolii creşte cu vârsta acestora fără a se mai înregistra instalarea imunității. În condițiile unei parazitări intense şi a unor densități mari de populare, pot apare pierderi prin mortalitate la această categorie de vârstă.

Diagnostic

Dactilogiroza se poate diagnostica uşor, pe baza semnelor clinice şi prin examinarea microscopică.

Profilaxie/tratament – Contactati-ne