18 februarie 2024

Necroza bacteriana

Necroza bacteriană a înotătoarelor (NBI), prezentată în literatura de specialitate sub denumirea de putrefacția bacteriană a înotătoarelor", este o boală infecțioasă larg răspândită pe glob.

Etiologie

Necroza bacteriană a înotătoarelor, este consecința unei infecții secundare cu bacterii din genurile Aeromonas, Pseudomonas sau Vibrio.

La peştii ornamentali au fost identificate infecții ale înotătoarelor cu Aeromonas punctata și Pseudomonas fluorescens.

În această boală, apar infecții cu bacterii acvatice larg răspândite în toate tipurile de bazine, care trăiesc saprofite în mâl, apă, pe corpul şi în intestinul peştilor.

Pentru ca infecția înotătoarelor să se producă, este necesară lezarea prealabilă a acestora prin intervenția unor factori necorespunzători ai mediului, de natură fizico-chimică (traumatisme, diversi poluanți, pH, carente alimentare etc.) sau biologică (ectoparaziți).

Patogenie

Sursele naturale ale infecției sunt reprezentate de peştii bolnavi, de apa şi mâlul bazinelor care, conțin în mod obişnuit, în număr mare, agenții bacterieni implicați; declanşarea bolii este favorizată de o serie de factori de mediu care provoacă leziuni prealabile la nivelul înotătoarelor. Infecția este localizată la nivelul înotătoarelor, nefiind puse de obicei în evidență cazuri de septicemie.

Porțile infecției sunt reprezentate de zonele lezate ale înotătoarelor. Odată apărută, boala se răspândește rapid într-o populaţie piscicola.

Manifestări clinice

Boala debutează prin necroza marginii distale a înotătoarelor care, prezintă la început, o tulburare fină şi apoi o nuanță alburie. Procesele de necroză şi de desprindere a țesuturilor necrozate, avansează către baza înotătoarelor până la distrugerea completă a acestora.

Diagnostic

Diagnosticul necrozei bacteriene a înotătoarelor necesită obligatoriu efectuarea examenului bacteriologic, pentru diferențierea de alte boli care se pot exterioriza prin aceleaşi simptome și leziuni (mixobacterioză, micobacterioză, ihtiosporidioză etc.).

Profilaxie şi tratament - Contactati-ne

RO

Toate informatiile prezentate aici, nu pot fi

reproduse sub nici o forma si prin nici un

mijloc, fara acordul scris al detinatorului.

Copyright © 2022 Nishikigoi Romania

Toate drepturile rezervate.

Urmăriți-ne